Pentru cine nu știe încă, dx.com este un site care vinde toate chinezăriile posibile la prețuri „de producător”. Cele două mari probleme cu cumpărăturile din China sunt două la număr:
– transportul durează o veșnicie dacă nu plătești (destul de mult) pentru curierat cu DHL sau firme echivalente
– pachetele trec prin vamă pentru taxare suplimentară (TVA și taxe de import).
Chinezii veseli de la DX au găsit însă o soluție: pachetele sunt rutate prin Olanda, având ca partener PostNL (poșta olandeză, zic ei). Ținând cont că ele vin tot din China, modul prin care intră în Europa nu este clar lămurit nicăieri.
Cu toate astea, ni se promite livrare intracomunitară cu PostNL și eud.dx.com: fără taxe, fără TVA:
Un om de bun simț (ca mine ) ar presupune că importul în Olanda se face legal, din moment ce produsele achiziționate de pe eud.dx.com sunt mai scumpe decât cele de pe site-ul principal, dx.com. Să luăm spre exemplu acest router: site-ul global îl vinde la 26.99 USD, site-ul european îl vinde la 27.45 EUR. Chiar și luând în calcul recenta creștere a dolarului american, 1 EUR este încă 1.07 USD. Prețul „european” al obiectului reiese undeva pe la 28.89 USD, deci cu aproape 10% mai scump (și atenție, plata pe eud.dx.com se face tot în dolari).
Mai departe, ni se promit niște timpi extraordinari de livrare: 2-4 zile pentru prelucrarea comenzii, 9-11 zile pentru livrare.
Prima comandă: plătit pe 28 ianuarie, pachet preluat din China în 3 februarie, ajuns în România pe 13 februarie, avizat la oficiul poștal de cartier pe 16 februarie, ridicat pe 17 februarie. Bun.
A doua comandă: plătit pe 25 februarie (după terminarea perioadei de sărbătorire a anului nou chinezesc, ca să n-avem discuții), primul pachet plecat pe 4 martie (5 zile în loc de patru, restul pachetelor au plecat și mai târziu), sosit în România pe 12 martie șiiii … 16 martie ajuns în oficiul poștal de vamă, deși pachetul apare ca având sursă Olanda (deci n-ar avea ce căuta acolo). Sun la oficiul vamal, pe fix nu răspunde nimeni, noroc că exista un mobil listat la care a răspuns o doamnă amabilă care mi-a explicat: au fost notificați că pachetele venite pe filiera Olanda nu sunt taxate vamal, deci trebuie plătite taxele la ridicare. Așadar, ori ceva-undeva s-a stricat, ori metoda folosită de chinezi era incorectă și-acum au fost prinși cu cioara vopsită.
Ce se plătește ? să luăm informația de la sursă:
În concluzie, ne încadrăm la cazul B (bunuri achiziționate prin Internet), deci:
– până în 10 EUR, nu se plătește nimic
– 10-150 EUR, se plătește doar TVA de 24%
– 150-700EUR, se plătește TVA 24% + taxa vamală forfetară de 2,5% (deci: (preț * 2,5%) * 24% = preț * 1.025 * 1.24 = 1.271 x prețul de vânzare, cam 27 USD la 100 USD plătiți).
– peste 700 EUR, se plătește TVA 24% + taxă vamală conform catalog
Mai merită? depinde de produs. Uneori produsele tot sunt mai ieftine decât echivalentul cumpărat din Europa, dar să nu uităm de așteptarea de aproximativ o lună pentru primirea produselor și bătaia de cap cu vama (vama din orașul meu livrează pachetele externe într-o singură zi pe săptămână).
Săpând un pic pe forumul DX, observăm că problema este raportată de mai mulți: aici, aici, aici, aici, aici sau aici găsiți alți nemulțumiți de schimbarea asta. Pe unul din topicuri, un reprezentant DX spune:
Dear EUD Customers,
We have launched a new policy on Feb.26. That is Import Tax & VAT Insurance Service. If you buy the insurance SKU (844377218), we can compensate all tax fees to you when your packages are held in customs.
But the order placed before Feb.26, we can compensate a part tax fees when your packages were held in customs. So you can contect our service team to solve this problem.
Best Regards
Admirabil, deși nu m-a informat nimeni de chestia asta ideea este că trebuie să cumperi în comandă un obiect virtual de 3 EUR, care este „asigurarea împotriva taxelor vamale”. Dacă pachetul tău ajunge în vamă, atunci primești banii înapoi pentru taxele vamale. Dacă n-ai cumpărat asigurarea asta virtuală … ghinion, cum s-ar zice. Un alt comentariu promite returnarea taxelor vamale și pentru cazurile în care nu s-a achiziționat asigurarea:
We only compensate tariff fees when your order held on customs. You need to receive the order and pay the tax first, then you send the tax proof to our service email. After we confirmed, we will refund the tax to you.
If the packages were delay by other reasons, we do not compensate it.
All orders in EU Direct are shipped from China, not Europe. We do not have EU warehouse now.
Vă țin la curent dacă se țin de cuvânt.
Săpând și mai departe, găsim și metoda prin care făceau ei rutarea prin Olanda (care nu prea merge în România, din moment ce limita la noi e 10 EUR):
We will send the packages from HongKong, China.
Then you did not pay the extra taxes, cause we will ship your order to you disassembly when the order amount is more than $30.
Please do not worry.
Așadar, comenzile erau „sparte” în mai multe colete pentru a intra cu valoare declarată sub nivelul la care se percep taxe vamale. Un alt client scrie însă pe forumul lor:
Sorry, I have forgotten to say the most important thing: even if it comes from NL post, they know it’s coming from china, and this the reason for them asking.
I still have FIRST package, small one, I see on one side it’s coming from NL post, and customs declaration, the other side I DO NOT SEE see it’s coming from China, it’s from MAE SALONG in Rotterdam.
Așadar, au și cărăuși neoficiali din moment ce MAE SALONG din Rotterdam a expediat al doilea pachet
Bun. Ce putem face ? în principiu, nimic. Orice loophole este închis la un moment dat, iar în această situație eud.dx.com dispare ca alternativă pentru cumpărături din China, deoarece prețurile sunt mai mari decât ale produselor chinezești puse pe eBay și s-a pierdut avantajul livrării intracomunitare. Tot din discuțiile de pe forum, se pare că etichetele pachetelor vin marcate cu un sticker galben care informează că produsele nu se supun articolelor 9 și 10 din Tratatul Comunității Economice Europene … cu alte cuvinte, grija taxelor a fost pasată la cumpărătorul final din moment ce Uniunea Europeană acceptă intrarea acestor articole în comunitate fără plata taxelor.
Pentru chinezării în regimă de urgență, vă recomand EU.BangGood: oferta nu este foarte variată, prețurile sunt mai mari decât pe DX sau eBay, oferta este destul de redusă în comparație cu aceleași DX/eBay, dar există opțiunea de livrare din depozitul UK. Livrarea este „fizică” (produsele chiar se află în UK) și comanda mi-a venit în 4 zile de la plată prin Royal Mail, la oficiul poștal din cartier. Dacă sunteți dispuși să așteptați, comandați direct din China și calculați cât veți plăti la vamă cu detaliile de mai sus. Un tabel ajutător:
Întrebările „de ce trebuie să plătesc TVA la un produs pentru a cărui producție statul nu a contribuit cu nimic” sau „taxe vamale pentru un produs care nu se produce intern” … în alt articol.
Citeste restul: VAXXi.NET - țeapă cu PostNL și eud.dx.com